Curs de baschet: Tehnica fara minge

Pozitia fundamentala – Reprezinta pozitia initiala a tuturor procedeelor tehnice ale jocului de baschet. Ea trebuie sa asigure jucatorului:

  • o pozitie convenabila, lejera si echilibrata;

  • stabilitate si posibilitate de trecere de la actiuni tehnico-tactice defensive la cele ofensive;

  • un consum energetic minimal, in cursul desfasurarii jocului.

Prezentarea modelului

  • picioarele cu genunchii usor indoiti si departati aproximativ la proiectia latimii umerilor;

  • gleznele indoite;

  • greutatea corpului repartizata egal pe suprafata fiecarei talpi, asezate paralel pe sol;

  • echilibrarea anteroposterioara este realizata prin ducerea inainte, cu jumatate de talpa a unuia din picioare (dreptul-dreptacii, stangul-stangacii);

  • trunchiul- spatele arcuit este usor aplecat inainte, coborarea centrului de greutate al corpului este realizata prin flexia articulatiilor, gleznelor, genunchilor si soldului;

  • umerii relaxati, cu bratele usor departate lateral;

  • capul si barbia se mentin in sus, privirea cautand sa cuprinda o zona cat mai mare din teren.

Greseli frecvente

  • departarea sau apropierea picioarelor modifica nefavorabil baza de sustinere a corpului;

  • articulatiile gleznelor si ale genunchilor prea indoite, determina o pozitie cu centrul de greutate prea ridicat, sau o aplecare exagerata a trunchiului;

  • crisparea musculaturii determina o atitudine rigida si mai putin mobila;

Utilizarea tactica

Pozitia fundamentala in aparare reprezinta mijlocul prin care se realizeaza marcajul, specific apararii om la om.

a. Pozitia fundamentala in atac

Jucatorul atacant va avea privirea orientata spre cos, tinand mingea la nivelul barbiei sau pieptului. Genunchii si gleznele usor indoite, corpul avand o pozitie stabila si echilibrata. Aceasta pozitie este intermediara in realizarea triplei amenintari.

b. Pozitia fundamentala in aparare

Determina o coborare mai accentuata a centrului de greutate. Pozitia bratelor este determinata de plasamentul in teren al aparatorului. Mana de pe partea piciorului mai avansat impiedica prin ridicare in sus a bratului, aruncarea la cos efectuata de atacant. Celalalt brat este indreptat lateral in scopul de a intercepta o even-tuala pasa, sau in cazul unei depasiri, pentru a scoate mingea din dribling.